2021-02-14
Traducerea în limba română a articolului original: WhatsApp and the domestication of users de Rohan Kumar
Nu am folosit niciodată WhatsApp și nici nu voi folosi vreodată. În ciuda acestui fapt, totuși simt nevoia să scriu un articol despre WhatsApp, deoarece este studiul de caz perfect pentru a ajuta la înțelegerea unei clase de modele de afaceri pe care le numesc „domesticirea utilizatorilor”. Domesticirea utilizatorilor este pe lista mea de probleme care afectează rasa umană și merită o explicație detaliată.
WhatsApp nu a fost primul serviciu de mesagerie instantanee de acest gen și probabil că nu va fi nici ultimul. Am ales pur și simplu să mă concentrez pe WhatsApp, deoarece problemele sale recente de confidențialitate și intimitate l-au făcut un subiect fierbinte.
Cu meta-explicația depășită, haideți să începem.
Pentru cei ce nu sunt familiarizați, WhatsApp este un instrument care ajută într-un mod convenabil și ușor Facebook să-și promoveze misiunea de bază: optimizarea și licitarea comportamentului uman (cunoscut în mod colocvial ca „publicitate țintită”). Inițial i-a convins pe oameni să accepte acest lucru permițându-le să-și trimită mesaje text reciproc prin Internet, lucru care era deja posibil, și combinând o interfață ușor de învățat cu un marketing de succes. Apoi s-a extins pentru a include funcții precum apeluri vocale și video gratuite. Apelurile gratuite l-au ajutat să crească pentru a deveni platforma de comunicare de facto în multe regiuni. Sunt uimit de omniprezenta sa de fiecare dată când îmi vizitez familia extinsă în India; sunt frecvent întâmpinat de fețe confuze atunci când le reamintesc că nu folosesc WhatsApp.
Având propriul sistem de mesagerie proprietar incompatibil cu alți clienți, aceasta a permis Whatsapp construirea unui așa numit „efect de rețea”: utilizatorii existenți ai WhatsApp au fost ținuți captivi prin faptul că părăsirea WhatsApp ar însemna pierderea capacității de comunicare cu utilizatorii WhatsApp. Oamenii care trec de la WhatsApp la altceva trebuie să-și convingă toți prietenii să treacă și ei; aceasta include prieteni mai puțin înclinați din punct de vedere tehnic, cărora le-a fost greu să se învețe și cu WhatsApp în primul rând.
Într-o lume WhatsApp, oamenii care doresc să păstreze legătura trebuie să respecte următoarele reguli:
WhatsApp a crescut prin prinderea în capcană a ființelor anterior libere și schimbarea obiceiurilor lor pentru a crea dependență de stăpâni. În timp, acest lucru a făcut dificilă sau imposibilă revenirea la stilul lor de viață anterior. Acest proces ar trebui să sune familiar: este straniu de similar cu domesticirea animalelor. Numesc acest tip de „blocare într-un sigur furnizor”, domesticirea utilizatorului: eliminarea autonomiei utilizatorilor și prinderea lor în cursă pentru a servi scopului furnizorului.
Am ales această metaforă deoarece domesticirea animalelor este un proces treptat, care nu este întotdeauna deliberat și se învârte de obicei în jurul unui grup devenind dependent de altul. De exemplu: există dovezi că domesticirea câinilor a început cu socializarea, rezultând o selecție, nu complet artificială, care promova genele care țin de comportamentul prietenos și dependența de oameni.1
Indiferent dacă se întâmplă intenționat sau accidental, domesticirea utilizatorilor urmează aproape întotdeauna aceiași trei pași:
Finalizarea primilor doi pași a lăsat utilizatorii WhatsApp vulnerabili la domesticire. Trebuind să dea socoteală investitorilor, WhatsApp a fost încurajat să implementeze, fără consecințe, caracteristici ostile utilizatorilor.
Așa că, bineînțeles că au făcut-o.
Domesticirea are un scop: permite unei specii stăpân să exploateze specia domesticită pentru propriul câștig.
Recent, WhatsApp și-a actualizat politica de confidențialitate și intimitate pentru a permite partajarea datelor cu părintele său, Facebook. Utilizatorii care au fost de acord să folosească WhatsApp conform politicii sale anterioare de confidențialitate și intimitate au avut două opțiuni: să fie de acord cu noua politică sau să nu poată folosi WhatsApp de acum în colo. Actualizarea politicii de confidențialitate și intimitate WhatsApp este o momeală clasică: WhatsApp a ademenit utilizatorii cu o interfață elegantă și impresia de intimitate, i-a domesticit pentru a le elimina autonomia de a migra și apoi a renunțat la angajamentul anterior de confidențialitate și intimitate cu consecințe minime. Fiecare pas din acest proces l-a permis pe următorul; dacă domesticirea utilizatorilor nu ar fi avut loc, ar fi ușor pentru majoritatea utilizatorilor să schimbe serviciul cu o minimă perturbare.
Cei dintre noi care dădeau alarma acum câțiva ani, am trăit un scurt moment de fericire sadică atunci când titlurile noastre au fost actualizate de la „teoreticienii conspirației, enervanți și paranoici” la „doar enervanți”.
Operațiunea de momire și răzgândire a provocat reacții suficient de semnificative pentru ca o minoritate vizibilă de utilizatori să migreze efectiv; acest număr s-a dovedit a fi puțin mai mare decât eroarea de rotunjire pe care WhatsApp o aștepta probabil. Drept răspuns, WhatsApp a întârziat modificarea și a publicat următorul anunț de reclamă:
Reclama listează diverse date pe care WhatsApp nu le colectează sau nu le partajează. Eliminarea problemelor legate de colectarea datelor prin listarea datelor care nu au fost colectate este înșelătoare. WhatsApp nu colectează nici probe de păr sau scanări ale retinei; a nu colecta aceste informații nu înseamnă că respectă intimitatea, deoarece asta nu schimbă informațiile pe care le colectează WhatsApp.
Anunțul neagă „păstrarea jurnalelor cu toți care trimit mesaje sau sună”. Colectarea datelor nu este același lucru cu „păstrarea jurnalelor”; este posibil ca metadatele să fie introduse într-un algoritm înainte de a fi aruncate. Un model poate afla astfel că doi utilizatori se apelează reciproc frecvent fără a păstra jurnalele metadatelor pentru fiecare apel. Faptul că au ales în mod specific să formuleze această linie în jurul înregistrării implică faptul că WhatsApp fie colectează deja această clasă de date, fie a lăsat în mod deliberat ușa deschisă pentru colectarea acestora în viitor.
O plimbare prin politica reală de confidențialitate și intimitate a WhatsApp la momentul respectiv arată că acestea colectează metadate considerabile utilizate pentru marketing prin Facebook.
Odată cu domesticirea utilizatorilor, furnizarea de programe software utile utilizatorilor este un mijloc de exploatare a acestora. Alternativa este simplă: faceți din servirea utilizatorilor scopul în sine.
Pentru a preveni controlul de către software, utilizatorii trebuie să dețină controlul. Software-ul care permite utilizatorilor să dețină controlul se numește software liber. Cuvântul „liber” în acest context se referă mai degrabă la libertate decât la preț2. Libertatea software-ului este similară cu conceptul de sursă deschisă, dar acesta din urmă se concentrează mai degrabă pe beneficii practice decât pe etică. Un termen mai puțin ambiguu care se referă neutru atât la software-ul liber, cât și la cel open-source este FOSS (Free Open Source Software = Software Liber cu Sursă Deschisă).
Alții au explicat conceptele care stau la baza software-ului liber mai bine decât mine, așa că nu voi intra în detalii. Totul se reduce la patru libertăți esențiale:
Cea mai obișnuită obiecție pe care o aud este că FOSS face mai greu câștigul de bani.
Cheia pentru a câștiga bani cu FOSS este de a face din software un complement al altor servicii mai profitabile. Exemple de astfel de servicii includ asistență pentru vânzare, personalizare, consultanță, instruire, găzduire gestionată, hardware și certificări. Multe companii folosesc această abordare în loc să construiască software proprietar: Red Hat, Collabora, System76, Purism, Canonical, SUSE, Hashicorp, Databricks și Gradle sunt câteva nume care îmi vin în minte.
Găzduirea gestionată nu este un coș în care să vă puneți toate ouăle, dacă giganții precum AWS pot face același lucru la un preț mai mic. A fi dezvoltator vă poate oferi un avantaj în domenii precum personalizarea, asistența și instruirea; nu oferă un avantaj la fel de evident atunci când vine vorba de găzduire.
Software-ul liber este o cerință necesară, dar uneori insuficientă, pentru a construi imunitatea la domesticire. Alte două măsuri includ simplitatea și platforme deschise.
Când software-ul devine prea complex, trebuie să fie întreținut de o echipă numeroasă. Utilizatorii care nu sunt de acord cu un furnizor nu pot ei singuri să preia o copie modificată și să mențină cu ușurință o bază de cod de mai multe milioane de linii, mai ales dacă software-ul în cauză conține potențiale vulnerabilități de securitate. Dependența de furnizor poate crește destul de problematic atunci când complexitatea determină creșterea costurilor de dezvoltare; furnizorul ar putea recurge la implementarea funcțiilor ostile pentru utilizatori pentru a rămâne pe linia de plutire.
Software-ul complex care nu poate fi dezvoltat de un grup diferit de oameni creează dependență, primul pas al domesticirii utilizatorilor. Numai acest lucru este suficient pentru a deschide ușa dezvoltărilor problematice.
Mozilla a fost o rază de speranță în războaiele browserelor, un spațiu dominat de tehnologii publicitare, supraveghere și „blocare într-un singur furnizor”. Din păcate, dezvoltarea unui browser este o sarcină monumentală suficient de dificilă pentru ca Opera și Microsoft să renunțe și să folosească Chromium. Browserele sunt mai mult decât cititoarele de documente care trebuiau să fie: au evoluat în aplicații cu propriile biblioteci pentru accelerarea GPU, Bluetooth, permisiuni, enumerarea dispozitivelor, pachete de codec-uri media, DRM3, API-uri de extensie, instrumente pentru dezvoltatori… și lista tot continuă. Este nevoie de miliarde de dolari pe an pentru a răspunde vulnerabilităților pe o suprafață de atac atât de masivă și pentru a ține pasul cu un standard care crește într-un ritm atât de îngrijorător. Aceste miliarde trebuie să vină de undeva.
Mozilla a ajuns să facă compromisuri majore pentru a rămâne pe linia de plutire. A făcut contracte pentru motoare de căutare cu companii ostile în mod flagrant și a inclus browserul în pachete cu reclame și aplicații dăunătoare, cum ar fi un serviciul online de semne de carte proprietar, parțial finanțat publicitar, numit Pocket. De când a achiziționat Pocket (pentru a-și diversifica sursele de venit), Mozilla nu s-a ținut încă de cuvântul dat în declarațiile sale anterioare, spunând că îi va deschide codul sursă: în timp ce clienții au fost cu sursă deschisă, codul serverului rămâne proprietar. Deschiderea acestui cod și rescrierea unor porțiuni, dacă este necesar, este bineînțeles o sarcină importantă, dată fiind complexitatea Pocket.
Copiile modificate substanțial precum Pale Moon nu sunt în măsură să țină pasul cu complexitatea crescândă a standardelor web moderne, cum ar fi componentele web. De fapt, Pale Moon a trebuit recent să-și migreze codul sursa de pe GitHub de când GitHub a început să utilizeze componente web. Este aproape imposibil să porniți dezvoltarea un nou browser de la zero și să îi ajungeți din urmă pe monștrii care rulează anual sume de bani ridicol de mari, de zeci de ani. Utilizatorii pot alege între un motor de browser dezvoltat de Mozilla, unul de la o companie de tehnologie publicitară (Blink de la Google) sau de la un furnizor de „grajduri închise” (WebKit de la Apple). WebKit pare bun, dar utilizatorii vor fi neajutorați dacă Apple va decide vreodată să se răzgândească.
Pentru a rezuma: complexitatea platformei Web a forțat Mozilla, singurul dezvoltator de motoare de browser care pretinde că servește „oamenii, nu profiturile”4, să implementeze caracteristici ostile utilizatorilor în browserul său. Complexitatea Web-ului a lăsat utilizatorii cu posibilități de alegere limitate între trei mari jucători cu conflicte de interese, ale căror poziții se înrădăcinează cu timpul.
Să se noteze, nu cred că Mozilla este o organizație rea; mai degrabă, cred că este surprinzător faptul că sunt capabili să facă atât de multe fără compromisuri suplimentare într-un sistem care practic necesită acest lucru. Produsul lor de bază este încă FOSS, iar implementările terță parte pot foarte ușor să elimine caracteristicile negative.
Pentru a preveni transformarea unui „efect de rețea” în „blocarea într-un singur furnizor”, software-ul care încurajează în mod natural un „efect de rețea” trebuie să facă parte dintr-o platformă deschisă. În cazul software-ului de comunicații/mesagerie, ar trebui să fie posibil să se creeze clienți și servere alternative care să fie compatibile între ele pentru a preveni finalizarea primilor doi pași de domesticire a utilizatorilor.
De când un anume vânzător de mașini a scris pe Twitter „Utilizați Signal”, un număr mare de utilizatori obedienți au schimbat serviciul. La momentul scrierii, clienții și serverele Signal sunt FOSS și utilizează unele dintre cele mai bune protocoale de criptare E2EE care exista; cu toate acestea, eu nu sunt un fan.
Deși clienții și serverele Signal sunt FOSS, Signal este totuși o platformă închisă. Cofondatorul Signal, Moxie Marlinspike, este destul de critic față de platformele deschise și federate, descriind raționamentul său pentru păstrarea Signal ca o platformă închisă într-o postare de blog5. Asta înseamnă că nu există un mod acceptat de a dezvolta un server alternativ care să fie acceptat de clienții Signal sau un client alternativ care să se poată conecta la serverele Signal. Primul pas către domesticirea utilizatorilor este aproape finalizat.
În plus față de existența unei singure implementări de client și server, există un singur furnizor de servere Signal: Signal Messenger LLC. Dependența de acest furnizor central de servere le-a explodat în față utilizatorilor atunci când, datorită creșterii recente a numărului de utilizatori, au existat perioade de ne funcționare a serviciilor de peste o zi, făcând ca fiecare utilizator de Signal să nu poată trimite mesaje până când singurul furnizor nu a remediat problema.
Oamenii totuși au încercat să dezvolte clienți alternativi: o copie Signal modificată numită LibreSignal a încercat să facă Signal să funcționeze pe versiunile Android prietenoase cu confidențialitatea și intimitatea, fără Servicii Google Play proprii. Copia respectivă și-a închis dezvoltarea după ce Moxie s-a făcut înțeles că nu este de acord cu o aplicație terță parte care utilizează serverele Signal. Decizia lui Moxie este de înțeles, dar situația ar fi putut fi evitată dacă Signal nu ar trebui să se bazeze pe un singur furnizor de servere.
Dacă Signal decide să își actualizeze aplicațiile pentru a include o caracteristică ostilă pentru utilizatori, aceștia vor fi la fel de neajutorați ca acum cu WhatsApp. Deși nu cred că acest lucru este probabil, platforma închisă a Signal lasă utilizatorii vulnerabili la domesticirea utilizatorilor.
În ciuda faptului că nu îmi place Signal, l-am recomandat totuși prietenilor mei non-tehnici, deoarece era singurul serviciu suficient de privat pentru mine și suficient de simplu pentru ei. Dacă ar fi avut literalmente nevoie de vreo setare (crearea contului, adăugarea manuală a contactelor etc.), unul dintre prietenii mei s-ar fi blocat și ar fi rămas cu Discord sau WhatsApp. Aș spune ceva obraznic de genul „știi tu cine ești” dacă ar exista vreo șansă ca ei să ajungă să citească până aici în articol.
Ambele două studii de caz anterioare - Mozilla și Signal - sunt exemple de organizații bine intenționate care lasă în mod neintenționat utilizatorii vulnerabili la domesticire. Primul reprezintă lipsa de simplitate, dar prezintă o platformă deschisă. Iar ultimul reprezintă o platformă închisă cu un grad mai ridicat de simplitate. Intenția nu apare în imagine atunci când examinăm cei trei pași și contra măsurile pentru domesticirea utilizatorilor.
@paulsnar@mastodon.technology a subliniat un potențial conflict între simplitate și platforme deschise:
Simt că există o oarecare tensiune între simplitate și platforme deschise; să luam drept exemplu Signal, într-un fel este simplu tocmai pentru că este o platformă închisă de facto sau cel puțin așa a susținut Moxie. La rândul său, Matrix este superficial simplu, dar protocolul este (părerea mea) destul de complex, exact pentru că este o platformă deschisă.
Nu am un răspuns simplu la această dilemă. Este adevărat că Matrix este extrem de complex (în comparație cu alternative precum IRC sau chiar XMPP) și este adevărat că este mai greu să construiești o platformă deschisă. Acestea fiind spuse, este cu siguranță posibil să păstrezi complexitatea sub control în timp ce dezvolți o platformă deschisă: Gemini, IRC și e-mail sunt exemple. Deși standardele de e-mail nu sunt aproape simple ca Gemini și IRC, ele evoluează lent; acest lucru permit implementărilor să fie la zi spre deosebire de browserele web și clienții/serverele Matrix.
Nu toate software-urile trebuie să adune cu grebla miliarde. Federația permite serviciilor și rețelelor precum Fediverse și XMPP să crească până la un număr mare de utilizatori, fără a forța un singur monstru să-și vândă sufletul pentru a plăti facturile. Deși modelele de afaceri anti-domesticire sunt mai puțin profitabile, ele permit totuși crearea acelorași tehnologii care au fost permise de domesticirea utilizatorilor. Nu lipsește decât un buget publicitar; cea mai mare publicitate pe care o primesc unele dintre aceste proiecte sunt postările lungi și neplătite pe blog.
Poate că nu este nevoie să urmărim creșterea și să încercăm să o „facem în stil mare”. Poate ne putem opri după realizarea durabilității și securității financiare și să facem posibil ca oamenii să facă mai mult cu mai puțin.
Înainte de a se transforma într-un fel de manifest, acestă postare a fost destinată să fie o versiune extinsă a unui comentariu pe care l-am lăsat sub un post Fediverse de Binyamin Green.
Am decis inițial să-l extind la forma actuală din motive personale. În zilele noastre, oamenii cer o explicație amănunțită de fiecare dată când refuz să folosesc ceva pe care „toată lumea” îl folosește (WhatsApp, Microsoft Office, Windows, macOS, Google Docs …). De obicei, vor ignora explicația, dar oricum așteaptă una. Data viitoare când îi voi întâlni, vor fi uitat conversația noastră anterioară și vor relua din nou același dialog. Justificarea tuturor alegerilor mele de viață prin trimiterea unor declarații logice corecte în vid - știind că tot ceea ce spun va fi ignorat - este un proces emoțional epuizant care a afectat sănătatea mea mentală din ultimii ani; trimiterea prietenilor mei către acest articol și schimbarea subiectului ar trebui să-mi salveze câteva fire de păr alb în anii următori.
Acest articol se bazează pe scrierile anterioare ale Free Software Foundation, GNU Project și Richard Stallman. Mulțumiri lui Barna Zsombor pentru că mi-a dat un feedback bun prin IRC.
Pierotti, R.; Fogg, B. (2017). The First Domestication: How Wolves and Humans Coevolved. Yale University Press.↩
Notă traducere: în limba engleză, limba originală a articolului, „liber” și „gratuit” sunt același cuvânt: „free”, de unde și precizarea necesară a autorului↩
Vezi Defective by Design. DRM-ul este un alt exemplu clasic de domesticire a utilizatorilor. Să se noteze, Mozilla s-a opus numirii DRM ca un standard Web. A implementat suportul pentru DRM după ce a pierdut în fața celorlalți membrii W3C. Asta nu scuză implementarea DRM într-un browser, dar măcar nu a fost cu intenție malițioasă. Același lucru nu poate fi spus despre membrii pro-DRM din W3C.↩
Vezi Întrebări frecvente adresate către Mozilla despre confidențialitatea datelor↩
Postarea pe blog a lui Moxie a generat multe răspunsuri. Două reacții bune sunt la Linux Weekly News și o postare pe blog la Matrix.org↩